Sorin Cîmpeanu, replică pentru Băsescu: „Cu tot respectul, îndrăznesc să fiu mai optimist și să fiu convins că în școli nu se vor crea focare”

Sorin Cîmpeanu, replică pentru Băsescu: „Cu tot respectul, îndrăznesc să fiu mai optimist și să fiu convins că în școli nu se vor crea focare”
Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto
Publicat: 09/02/2021, 09:50

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, se arată optimist cu privire la redeschirea școlilor, fiind convins că nu vor exista focare care să ducă la închiderea unităților școlare.

Sorin Cîmpeanu a precizat că totuși, dacă vor fi identificate focare în școli, autoritățile nu vor ezita să ia măsuri pentru a le închide.

„M-am încărcat de energie pozitivă, chiar mai mult decât am sperat, atunci când i-am văzut, mai ales pe cei mici cât de bucuroşi sunt că se regăsesc, o imagine greu de descris în cuvinte, dublat de bucuria pentru faptul că în cele mai multe şcoli regulile s-au respectat încă şi mai mult decât m-aş fi aşteptat, deci cadrele didactice şi părinţii fac eforturi pentru a fi mai înţelegători. Nu spun că nu au fost situaţii în care s-au creat aglomerări, am spus de la bun început: cine încearcă să împiedice părinţii sau bunicii să îi ducă pe cei mici la şcoală cred că încearcă degeaba. Una peste alta, lucrurile s-au derulat bine şi este un motiv de mare satisfacţie”, a declarat Sorin Cîmpeanu, în cursul serii de luni, 8 februarie, la Realitatea Plus.

De asemenea, acesta i-a dat replica i lui Traian Băsescu, fost președinte al României, care a susținut că școlile vor fi din nou închise în următoarele săptămâni.

Sorin Cîmpeanu, despre posibila închidere a școlilor: „Îndrăznesc să fiu optimist și să fiu convins că…”

„Atât timp cât riscul nu poate fi eliminat complet, prudenţa şi responsabilitatea trebuie să rămână parametrii principali zi de zi. Cu tot respectul faţă de domnul preşedinte, îndrăznesc să fiu mai optimist şi să fiu convins că în şcoli nu se vor crea focare în aşa fel încât să fim nevoiţi să le închidem. Dacă acest lucru se va întâmpla, fiind responsabili, nu vom ezita să luăm, cu tristeţe, aceste măsuri, dar eu personal, îndrăznesc, ca părinte, ca profesor, ca manager de instituie de învăţământ românesc – şi am enumerat aceste trei calităţi înaintea celei de ministru – îndrăznesc să fiu optimist şi să fiu convins că nu vom ajunge în situaţia în care vom fi nevoiţi să închidem şcolile din nou”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Reacție tranșantă a Bisericii Ortodoxe Române după imaginile cu „Cina cea de Taină” de la...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Amendă între 580 și 725 de lei. E interzis să faci asta în mașină
De ce îl urăsc Harry și Meghan pe Prințul William. Culisele marii gelozii din Familia...
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât de mare poate crește creierul animalelor? Misterul e la un pas de a fi...